Patricia Highsmith – Talentatul domn Ripley (Recenzie)

După o copilărie marcată de moartea părinților și după o adolescență nebună în care fuge de mai multe ori de acasă în încercarea de a scăpa de mătușa în grija căreia se află și care nu contenește să-l umilească, Tom Ripley dezvoltă un comportament anxios și o repulsie cumplită față de femei. După mai multe încercări eșuate de a-și face o viață de unul singur în New York, Tom ajunge să pună la cale fraude fiscale, luându-și identități false. Atunci când magnatul Herbert Greeenleaf îl roagă să meargă în Italia pentru a-l convinge pe singurul său fiu, Dickie, să se întoarcă acasă, Tom acceptă fără ezitări sperând că în Europa norocul îi va surâde. Ajuns în Mongibello, la sud de Napoli, în urma conviețuirii cu Dickie, Tom Ripley se lasă vrăjit de personalitatea acestuia și ajunge să fie obsedat de ideea unui schimb de identități. Iar de aici până la crimă mai e doar un pas.

Titlu: Talentatul domn Ripley

Autor: Patricia Highsmith

Editura: Paladin

Colecția: Paladin Black Pocket

Număr pagini: 344

An apariție: 2016

Traducător: Iulia Dromereschi

Patricia Highsmith s-a născut în Texas ca Mary Patricia Plangman. Părinții ei au divorțat înainte ca ea să se nască, iar trei ani mai târziu, mama ei s-a recăsătorit cu Stanley Highsmith, al cărui nume Patricia îl va lua mai târziu. După spusele autoarei, relația pe care a avut-o cu mama ei a fost una de iubire-ură și a inspirat-o să scrie The Terrapin un roman în care un tânăr o înjunghie pe cea care i-a dat viață.

Vocația Patriciei Highsmith pentru scris s-a făcut simțită relativ devreme. În 1935, când avea numai 14 ani, adolescenta Patricia a scris prima ei poveste, trădându-și interesul pentru teme ca vinovăția, minciuna și crima, interes dezvoltat în urma lecturării lui Karl Menninger – Mintea umană. Se pare că analiza autorului asupra comportamentelor anormale a contribuit în mare parte la construirea personajelor scriitoarei.

Patricia a publicat prima ei poveste la 24 de ani în revista Harper’s Bazaar, iar în 1950 publica primul ei roman – Strangers on a Train – thriller psihologic care îi aduce un succes răsunător atunci când Alfred Hitchcock îl transformă în film. Pentru că ideile ei nu au fost prea bine primite în America, în 1963 autoarea s-a stabilit pentru totdeauna în Europa, trăind în Anglia, în Franța și mai apoi în Elveția unde decedează pe 4 februarie 1995.

Talentatul domn Ripley, cartea despre care urmează să vă povestesc, s-a bucurat și ea de câteva ecranizări, cea mai recentă fiind cea cu Matt Damon în rol principal. Pentru că am văzut filmul cu prea multă vreme în urmă ca să mai fiu în stare să-mi amintesc mare lucru din el, am decis să nu fac un Carte vs. Film, ci să merg pe varianta recenzie.

Talentatul domn Ripley este prima carte dintr-o serie de 5 romane care îl au în centru pe Tom Ripley, o carte grozav de bine scrisă, fluidă, vizuală și antrenantă, care s-a dovedit a fi o călătorie pe cinste. Este genul de lectură care te poartă, nu doar prin timp, ci și prin o mulțime de locuri tăietoare de respirație.

Pentru că iubesc Italia e de la sine înțeles că am fost absolut fascinată de faptul că cea mai mare parte din acțiune se petrece acolo. Descrierile au fost atât de minuțios redate, scriitura autoarei a fost cumva palpabilă, iar culorile și aromele cu adevărat vii. Am avut în permanență impresia că Patricia Highsmith e de-a locului ori că și-a petrecut mare parte din viață călătorind prin orașele încărcate de istorie și cultură întocmai că Tom Ripley.

Îi plăcea că în Veneția nu erau mașini. Orașul era mai uman. Străzile erau ca niște vene, își zise el, iar oamenii, precum sângele, circulând peste tot. O luă înapoi pe o stradă și traversă a doua oară cadrilaterul imens al pieții San Marco. Erau porumbei peste tot, în aer, în lumina magazinelor – chiar și noaptea, pășeau printre picioarele oamenilor ca niște turiști în propriul oraș!

În ciuda faptului că romanul abundă în descrieri, totul se întâmplă repede, acțiunea nu bate pasul pe loc, iar povestea se parcurge nemaipomenit de ușor, dându-ți în același timp mari emoții. Jocul pe care Ripley îl face e unul cât se poate de periculos și am trăit alături de el fiecare moment de tensiune, deși nu-i tocmai un personaj cu care am simpatizat.

Tom Ripley este construit atât de veridic – toți cei care au avut de-a face cu oameni ca el vor înțelege perfect ce încerc să spun atunci când vor citi cartea – încât aproape că te enervează, te copleșește, te sufocă. Eu cel puțin am avut de câteva ori impresia că mă aflu cu capul sub apă. Ca toate personalitățile anxioase, Tom te încarcă pentru că trăiește în permanență cu nevoia unei relații de simbioză. Simți presiunea fiecărei încercări de a-l mulțumi pe Dickie, simți obsesia lui, gelozia turbată la gândul că trebuie să își împartă idolul, ura față de oricine încearcă să-i încurce planurile, simți neîncrederea lui, complexele de inferioritate, suspiciunea împinsă uneori până la paranoia, repulsia față de orice e carnal.

Pe de alta parte îți este imposibil să nu-l înțelegi pentru că anxietatea face parte din viața tuturor și e ceva ce fiecare dintre noi a simțit măcar o dată, într-o mai mică sau o mai mare măsură, și doar felul în care ne raportăm la ea și alegem să gestionăm situația face diferența. Așa că inevitabil sunt momente în care te pui în locul lui Ripley și o faci până când obosești și te epuizezi.

Interesante sunt dorința lui de adrenalină și lipsa remușcărilor. Nu ți-ai imagina că un tip anxios, în permanență stresat, e capabil să trăiască punând o atât de mare presiune pe umerii săi și apoi realizezi că unul ca Ripley nu ar ști să trăiască altfel și că în lipsa complicațiilor viața lui n-ar mai avea sens.

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost capacitatea lui de a se bucura de fiecare experiență, plăcerea cu care a călătorit, a savurat bucătăria locală, a admirat opere de artă, dorința lui de a se cultiva, de a se autodepăși. Poate că va suna ușor ciudat, dar îmi amintesc că l-am detestat pe Rodion al lui Dostoievski pentru că n-a fost capabil să profite de banii câștigați în urma asasinatului, lipsindu-și astfel crima de orice sens, așa că am admirat oarecum capacitatea lui Ripley de a scoate ce e mai bun din fiecare faptă infamă comisă.

O altă caracteristică savuroasă a personajului e imaginația bogată, sabia cu două tăișuri care pe de-o parte îl face să interpreteze orice gest sau orice cuvânt al celor cu care intră în contact, până în punctul în care acestea capătă conotații apocaliptice, și care pe de altă parte îl scoate de fiecare dată din dificultate, ajutându-l să găsească soluții pentru problemele cele mai presante.

Așadar, Ripley rămâne un personaj memorabil, inventiv și alunecos, care merită cu prisosință o serie întreagă de aventuri. Ripley sub pământ, romanul cu numărul 2 din serie, a apărut, la fel ca Talentatul domn Ripley, la Editura Paladin. Eu abia aștept să pun mâna pe el și să pornesc din nou în călătorie.

Ca o concluzie, recomand cartea iubitorilor de gen thriller, celor interesați de mintea umană și sufletelor călătoare. Talentatul domn Ripley e de citit înainte de culcare, sub pătură, cu o cană de ceai în mână, e de citit în tren, în avion, în parcuri, pe plajă, oriunde îți vine chef de-o carte bună care știe să te facă să zbori din pagină în pagină.

XOXO