Pentru Gigi Alexa 2020 nu e un an perfect. Nici măcar pe aproape. Parcă nu-și găsește locul în actuala ei relație cu un medic ginecolog și gândul de a începe un doctorat în Olanda e din ce în ce mai puternic. Dar la Brașov o nouă crimă o readuce în echipa investigatorilor condusă de Matei Vălean, mai vechiul ei prieten. Iar călătoria la Groningen îi pune în brațe trei dosare nerezolvate, aparent fără nicio legătură între ele. Deși Ancheta de la poalele Tâmpei bate pasul pe loc, cu piste false și încurcături birocratice, Gigi pare că zărește un element comun al tuturor crimelor. Și jocul devine periculos, pentru că ucigașul este aproape, foarte aproape. 2020 nu a fost cel mai bun an pentru nimeni, dar la Brașov oare cine va scăpa cu viață?


Titlu: Ultima vară otrăvită
Autor: Tony Mott
Editura: Tritonic
Colecția: Mistery & Thriller
Număr de pagini: 274
An apariție: 2021


Ultima vară otrăvită e o altă carte pe care am plimbat-o aiurea după mine în vacanță pentru că, de ce să nu recunosc, nu sunt și n-o să fiu niciodată un bun cititor călător. Am terminat cu greu primul capitol, citind câte puțin, pe o bancă sau în vreo cafenea – nu pot să citesc în mașină, singurul mijloc de transport în care pot să citesc, fără să mi se facă rău, este trenul – iar la întoarcerea acasă am fost prinsă pentru vreo două zile cu diverse treburi ceea ce m-a făcut să uit complet de Gigi. Apoi, când mi-am regăsit tihna, m-am așezat și am dat-o gata urgent pentru că Tony Mott scrie de-ți dă furnicături pe buricele degetelor și dacă apuci să intri în miez ți-e imposibil să mai lași cărțile ei din mână.
Ultima vară otrăvită e cea de-a treia carte din seria Gigi Alexa, o serie pe care am început-o toamna trecută, cu cel de al doilea roman – Toamna se numără cadavrele – roman căruia i-a urmat primul – Iarna crimelor perfecte – pe la începutul anului.
Dacă Toamna se numără cadavrele – am scris mai multe despre lectura asta aici – mi-a plăcut suficient cât să mă facă să citesc și primul roman din serie, Iarna crimelor perfecte m-a cucerit și mai mult prin povestea mai puțin previzibilă și prin mesaj.
Revenind la Ultima vară otrăvită, a primit de la mine 5/5 stele pe Goodreads pentru că mi s-a părut de departe cea mai bine scrisă și mai catchy dintre surorile ei. A început cumva ciudat, dar apoi a mers într-o direcție neașteptată aducând în fața cititorului o Gigi mai umană și mai fragilă care, deși nu mi-a fost nici de data asta neapărat simpatică, m-a făcut să empatizez mai mult.
M-a trecut prin multe emoții – revoltă, încordare, puțină tristețe, entuziasm. Dincolo de dramă, de moarte, au fost momente în care am râs cu o poftă nebună la o simplă replică sau în fața unei situații care ar putea părea banală.


Ce mi-a plăcut:

Mi-au plăcut mult personajele, atât cele care au intrat în joc pentru prima dată, cât și cele pe care apucasem deja să le cunosc, am avut senzația că au ajuns la o frumoasă maturizare. Am avut doi suspecți din prima și-am suspectat – fără să mă laud – exact pe cine trebuia, dar așa s-a jucat Tony Mott cu mintea cititorului, aruncând momeli și lovind cu un twist mișto rău la final, încât nu pot să nu mă declar pe deplin satisfăcută. Mi-a plăcut încărcătura emoțională. Mi-a plăcut că m-a plimbat nu doar prin Brașov și prin Vamă, ci și puțin prin Veneția, puțin pe la Paris, o tură pe la Londra și una în Olanda – Ultima vară otrăvită e un roman călător, scris în pandemie, deci vă dați seama ce chef de ducă nebun poate să-i dea cititorului. Mi-a plăcut să aflu că Gigi iubește focile cel puțin la fel de mult pe cât le iubesc eu – dacă n-aș fi avut un câine ca animal de compania probabil că aș fi ținut o focă în cadă, atât de mult ador animăluțele ăstea deformate, cu mutră de bon vivant. Mi-a plăcut felul în care s-au deschis capitolele, cu câte un pragraf din Galapagos de Kurt Vonnegut și oricât nu-mi plac mie distopiile aproape că m-a convins să dau o șansă cărții.


Ideea lui Vonnegut e că mintea ne încurcă mult; creierul uman e o mașinărie care produce prea multe gânduri inutile, cele mai multe decizii sunt iraționale și nu facem altceva decât să ne facem rău, drept pentru care omenierea ar face mai bine să dispară. El zice că animalele sunt nevinovate, că acțiunile lor sunt motivate de instinctul de supraviețuire. Sigur, eu nu sunt în totalitate de acord cu el, sunt bestii și printre animale, dar tot vreau să văd focile.

Cui recomand Ultima vară otrăvită:

Celor care vor să plece la plimbare prin intermediul unei lecturi bune, iubitorilor de policier, cititorilor în serie, celor care caută lecturi antrenante, care se citesc pe repede înainte, te țin în suspans, dar în același timp au miez.

Cei interesați găsesc cartea aici și aici.

XOXO

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Bogdan Hrib – Ultima fotografie (Recenzie)

Alexandru Zaharia, un fost fotograf profesionist ajuns la 50 de ani, măcinat de trecut și aflat în pragul depresiei, pleacă într-o croazieră unde se reîntâlnește întâmplător cu o[...]

Oyinkan Braithwaite – Sora mea ucigașă în serie (Recenzie)

Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care[...]

Paolo Giordano – Singurătatea numerelor prime (Recenzie)

Un număr prim este o entitate singuratică. Alice și Mattia sunt amândoi ”primi” – inadaptați ce par destinați unul altuia. Sunt hăituiți de tragediile ce le-au marcat viețile în[...]