Kate Elizabeth Russell – Vanessa mea cea întunecată (Recenzie)

Anul 2000. Vanessa Wye, o adolescentă de cinsprezece ani, se lasă prinsă într-o aventură amoroasă cu Jacob Strane, profesorul ei de engleză, în vâstă de patruzeci și doi de ani. Anul 2017. În mijlocul valului de acuzații la adresa multor bărbați puternici, pare să fi venit Ziua Judecății și pentru Strane. Bătrânul profesor este acuzat de hărțuire sexuală de către una dintre fostele sale eleve, care își caută o aliată în Vanessa. Astfel, Vanessa are de făcut o alegere imposibilă: să păstreze tăcerea, rămânând convinsă că relația ei din adolescență a fost una profund consimțită și specială, sau să aleagă să vorbească și să se redefinească pe sine.

Titlu: Vanessa mea cea întunecată

Autor: Kate Elizabeth Russell

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Număr pagini: 480

An apariție: 2020

Traducător: Bianaca Paulevici

Încep prin a spune că, deși am văzut obsesiv cartea asta în online, am trecut pe lângă ea, fără să mă gândesc de două ori, pentru că titlul mi se pare lame. Interesul mi-a fost însă stârnit, odată cu recenzia Andreei Chiuaru, motiv pentru care am profitat de reducerile de luna trecută de pe site-ul Litera pentru a achiziționa cartea.

Considerat o Lolită modernă, romanul lui Russell, abundă în trimiteri la Lolita lui Nabokov, Lolită începută cu ani în urmă și neterminată – mărturisesc că din punctul meu de vedere pedofilia era mult prea poetic portretizată pentru a putea fi digerată. Rămân, așadar, cu Vanessa mea întunecată, citită în vacanță, rapid și ușor, în ciuda subiectului controversat și deloc plăcut.

Rămân totodată cu sentimentul de revoltă față de poveste și față de personaje. Vanessa cu  tendințele ei masochiste, îmbrăcată în mantia negării. La căpătul opus Taylor, deghizată în justițiară, împinsă de la spate de o jurnalistă lipsită de scrupule – deja un clișeu – mult zgomot de fond. M-a enervat cumplit felul în care au decis să se poziționeze atât una, cât și cealaltă, ambele victime ale profesorului care, deși aflat într-o postură avantajoasă, una de putere, era doar un individ mic și abject, neputincios în fața propriilor porniri.

”Astfel de bărbați știu cum să aleagă, înțelegi ce zic? Sunt adevărați prădători. Știu cum să privească turma și să îi aleagă din rândurile ei pe cei slabi.”

Deși nu m-am regăsit în personajul Vanessei, o adolescentă cu goluri emoționale cumplite, care se aruncă orbește într-o relație mai mult decât toxică, cedând toată puterea unui individ cu probleme grave, ipocrit și neasumat, și agățându-se de el până în ultima clipă, nici nu am condamnat-o pentru alegerile ei nefericite. Am simțit o infinită părere de rău pentru ea de fiecare dată când s-a lăsat manipulată, de fiecare dată când s-a mințit crezându-se specială, fără să înțeleagă că ce a făcut-o specială a fost că, spre deosebire de alte fete, a consimțit să fie folosită. Dar, poate cea mai adâncă părere de rău, am simțit-o atunci când în cabinetul terapeutei, Vanessa spune că pentru a putea merge mai departe are nevoie să creadă că povestea cu Strane a fost o poveste de dragoste, căci toată viața ei se regăsește acolo, în ceea ce societatea numește abuz sexual.  

”Nu sunt o victimă pentru că nu am vrut niciodată să fiu una și dacă nu vreau să fiu, atunci nu sunt. Așa funcționează lucrurile. Diferența dintre viol și sex este starea de spirit. Nu poți viola pe cineva dispus, nu-i așa?”

Citind Vanessa mea cea întunecată m-am gândit serios dacă aș recomanda cartea adolescentelor. Personal, dacă aș fi citit cartea lui Russell în adolescență aș fi considerat-o pe Vanessa genul de fată care o caută cu lumânarea, fără să îl disculp însă pe profesor. Citind-o însă la maturitate, la vârsta la care am un nepot deja adolescent, am privit-o cu mai multă înțelegere și empatie, am privit-o prin prisma adultului care pricepe că, atunci când întâlnește în calea lui tineri ușor de manipulat, are cu atât mai mult obligația de a se purta ireproșabil. Apoi am privit-o pe Vanessa prin prisma omului care lucrează cu copii și care știe cât sunt de fragili, care vede în ochii lor cum așteaptă validarea și care înțelege ce responsabilitate uriașă îi atârnă pe umeri, înțelege că orice cuvânt și orice acțiunea a lui îi formează și îi face să devină adulții de mai târziu.

Ce mi-a plăcut:

Mi-a plăcut scriitura, a fost sensibilă și puternică totodată. Mărturisesc că mă așteptam să aibă mai puțină greutate și că am fost plăcut surprinsă de stilul lui Russell. Mi-a plăcut abundența de trimiteri la autori clasici, mi-au plăcut paralele pe care Vanessa le făcea între lecturile ei. Mi-au plăcut pasajele despre câini, înțelegerea atât de profundă pe care Vanessa o avea cu animalele astea de companie. Mi-a plăcut că nu a fost o poveste părtinitoare. Deși femeie, autoarea nu a fost subiectivă, iar asta mi-a plăcut mult. Mi-a plăcut că dincolo de povestea abuzului, a fost o poveste despre adolescenți și tineri în general, despre adulți – părinți, profesori – cu interesele lor meschine și tendința de a băga capul în nisip când situația îi depășește. Diferența dintre cum calcă strâmb unii și cum calcă strâmb alții – adolescenții din neștiință și prea mult entuziasm, adulții, conduși de ego, din viciu și lașitate. Ideea că adolescenții formați astăzi sunt adulții sănătoși sau nu de mâine. Mi-a plăcut că nu a fost o carte scrisă cu intenția de a da soluții, mi-a plăcut că a fost mai degrabă ca o descărcare sau ca o tragere de mânecă, ca un semnal de alarmă – se întâmplă, ai grijă! Soluțiile sunt de prisos pentru că niciun caz nu seamănă cu altul, e vorba de emoții care nu pot fi controlate după rețete.

Ce nu mi-a plăcut:

Deși, în afară de titlu, nu am nicio nemulțumire vizavi de carte, nu i-am dat 5 stele pentru că nu este o carte la care m-aș întoarce peste ani și pentru că mi-ar fi foarte ușor să fac o listă cu alte zeci de cărți mult mai bune decât ea.

Cui recomand cartea:

Încă nu m-am hotărât dacă o recomand adolescentelor pentru că, fiind în formare, mi-e teamă că unele din ele ar putea romanța povestea sau ar ajunge să proiecteze asupra adulților diverse fantasme. O recomand însă părinților, o recomand profesorilor, o recomand femeilor care poate au trecut printr-o experiență similară și care vor găsi în Vanessa o prietenă. O recomand oricui simte că își poate deschide mintea pentru că, până la urmă, Vanessa mea cea întunecată e o lecție de empatie care nu strică niciodată.

PS: Deși în carte este menționată Fiona Apple de mai multe ori, mie mult mai reprezentativă mi se pare Lana del Rey, așa că zic că-i o lectură musai de parcurs cu Gods & Monsters pe fundal.

XOXO