În vara anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu gândul că viața nu are nimic special de oferit, când pe strada ei se mută cea mai grozavă fată din lume – Tully Hart. Cele două devin cele mai bune prietene. În timp ce Tully pare să aibă totul – frumusețe, inteligență, popularitate – Kate este condamnată să trăiască veșnic ca o ființă obișnuită și neinteresantă. Totuși, Tully cea plină de strălucire ascunde un secret dureros. Timp de treizeci de ani cele două fete se sprijină una pe cealaltă, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia – gelozie, furie, durere, resentimente – și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți și le va supune curajul și prietenia la testul final.

Autor: Kristin Hannah

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Nr. pagini: 496

Anul aparției: 2018

Am pus mâna pe cartea asta cu mult entuziasm pentru că tratează despre unul din subiectele mele preferate – prietenia. Am pus mâna pe ea și pentru că titlul mi s-a părut magic și vă mărturisesc că tare m-a bucurat contactul cu coperta – are o textură foarte plăcută la atingere. Am citit-o relativ repede pentru că scriitura autoarei este fluidă. M-a trecut prin multe stări, unele mai bune, altele mai rele, dar mi-ar fi imposibil să spun dacă mi-a plăcut sau nu. În multe momente am găsit-o frivolă, în altele agasantă, uneori absurdă, alteori sensibilă.

La fel ca visul american, se pare că prietenia americană nu mi se lipește de suflet. Pe măsură ce avansam cu lectura mă dureau ochii de la atâta glamour. Cele trei decade și-au pierdut esența, sufocate în nume de brand-uri, de melodii, de tendințe, evenimentele cu adevărat importante au fost prezentate doar în treacăt în încercarea de a le face să pară mici și nesemnificative în comparație cu grandioasa prietenie. Dar prietenia celor două fete nu a avut nimic măreț, a fost doar o relație toxică ce a rezistat trecerii timpului, o relație între o narcisică totală și o empatică patologică, o relație în care cel aparent puternic se hrănește cu resursele celui slab.

Tully cea extrovertă și egocentrică se teme de abandon, nu știe să iubească, dar are nevoie de iubire mai mult decât oricine altcineva, nu e capabilă să se pună în locul nimănui, dar trăiește ca și cum toți ar trebui să îi înțeleagă realitatea. Kate cea introvertă are multă iubire de oferit și încearcă să înțeleagă situațiile tuturor oamenilor din viața ei până în punctul în care uită de ea însăși, uită să se aprecieze și să se iubească și trăiește făcând figurație în viața celorlalți. La prima vedere pare frumos, cele două se completează. Când sunt una în preajma celeilalte, golurile lor devin pline. În realitate însă oamenii vor să fie compleți prin ei înșiși, nu prin alții, și nimeni nu poate umple cu adevărat golurile emoționale ale altcuiva, motiv pentru care se ajunge inevitabil  la invidie, gelozie, frustrări, răbufniri de furie sau săpări, conștiente ori inconștiente. Cam asta e prietenia pe vecie a fetelor de pe Firefly Lane, o relație disfuncțională, în care una caută afecțiune, iar alta atenție, iar pe parcurs fiecare se pricopsește cu ce îi trebuia de fapt celeilalte.

Și ca să mă declar cu atât mai buimacă, finalul a uitat să-mi răspundă la o întrebare pe care eu o consideram importantă, ocupat fiind să mă tortureze cu niște scene pe cât de puternice, pe atât de diforme, și ca logică, și ca emoție.

Rămân așadar din carte asta cu anii adolescenței și cu micile motive ale prieteniei – o plimbare pe bicicletă, o țigară împărțită, o melodie uitată, chestiile astea numite amintiri care sunt de fapt cele care nu ne lasă să rupem o prietenie, deși aceasta s-a transformat într-atât încât nu o mai recunoaștem. Mai rămân și cu relația părinte-copil care, deși prezentată americănește, m-a sensibilizat mai mult și m-a făcut să-mi propun s-o îmbrățisez pe mama mai des.

”Asta face cea mai bună prietenă: ține o oglindă în fața ta în care să-ți vezi inima.”

Iar ca o concluzie, vreau să spun că, cel mai probabil, dacă n-aș fi citit înainte poveștile Elenei Ferrante despre prietenie, unde se simte cu adevărat ca viața e o luptă, și e reală, și autentică, iar relațiile te pătrund, oricât ar fi ele de disfuncționale, cartea asta ar fi avut asupra mea un impact ceva mai mare și m-ar fi bucurat mai mult.

O recomand însă celor care vor o lectură care să curgă pe repede înainte, celor care iubesc chestiile americane, frivole și lacrimogene totodată, și celor care au trecut prin viață de mâna unui prieten. Ah, și mamelor casnice, s-ar putea să le placă.

XOXO