La Vie en Rose – La môme

Titlul original al filmului, inspirat de porecla cântăreţei franceze – este un portret al vieţii lui Edith Piaf, o viaţă impresionantă şi tragică ce pare desprinsă dintr-un roman al secolului XIX. Filmul prezintă traiectoria cântăreţei, din copilărie, până la faimă şi dincolo de ea, povestea unei femei crescute în mijlocul sărăciei, înconjurată de spectacole de stradă, prostituate şi proxeneţi, care prin sacrificii şi printr-o incredibilă dragoste de viaţă reuşeşte să ajungă din sărăcăciosul Bellville în promiţătorul New York unde va cunoaşte succesul. Urmărind pelicula descoperim nu doar inima femeii pline de viaţă, delicată şi în acelaşi timp puternică, ci şi sufletul artistei nemuritoare.

 Frida

Inspirat din viaţa Fridei Khalo – una dintre cele mai recunoscute figuri artistice ale Mexicului – filmul prezintă încercările prin care aceasta a trecut şi totodată complexa relaţie pe care a avut-o cu Diego Rivera, soţul şi mentorul ei. Povestea începe cu nefericitul accident de autobuz pe care artista mexicană l-a suferit în septembrie 1925, urmat de perioada dificilă a recuperării şi căsătoria cu pictorul Diego Rivera. Piperată cu legături romantice îndrăzneţe cu femei şi bărbaţi deopotrivă – dintre care cea mai controversata fiind aventură cu Leon Trotsky – viaţa Fridei a fost una plină de nonconformism, sfidând prejudecăţile, revoluţionând arta, politica şi dragoste.

Surviving Picaso

Mai mult decât biografia marelui pictor, filmul este povestea singurei femei care a reuşit să îi supravieţuiască , singura care a putut să se rupă din jugul lui, părăsindu-l fără ca ruptura să o distrugă. Când l-a cunoscut, Fracoise Gilot, era o tânără de doar 23 de ani, în timp ce pictorul împlinise 60 şi era deja geniul acoperit de glorie. Iubindu-se cu unul dintre cei mai fermecători şi infideli bărbaţi ai epocii, cunoscut pentru trăsăturile lui de psihopat narcissist, tânăra a trebuit să lupte zi de zi pentru a supravieţui acestui monstru sacru. Spre deosebire de Olga, prima soţie a artistului, şi amantele Marie Therese şi Dora Maar, Francoise Gilot, cu care Picasso a avut doi copii, a reuşit să renască din propria cenuşă, găsindu-şi puterea în disperare şi terminând prin a-şi lăsa amantul în braţele viitoarei doamne Picasso, supusa Jacqueline Roque.

Coco avant Chanel

Este un omagiu adus acestei femei înzestrate cu idei inovatoare şi cu o personalitate ieşită din comun care a reuşit să se transforme într-un simbol al libertăţii de expresie în artă. Pelicula urmăreşte copilăria nefericită şi prima parte a vieţii celebrei creatoare de modă franceze, pe numele ei adevărat Gabrielle Bonheur. După moartea mamei Gabrielle şi sora ei sunt abandonate într-un orfelinat de tatăl lor. Ani mai târziu, cele două se văd nevoite să-şi câştige existenţa confecţionând costume pentru actori şi cântând într-o cafenea de provincie frecventată de soldaţi. Aici, în urma numărului artistic prezentat, noapte de noapte, Gabrielle primeşte porecla Coco şi îl cunoaşte pe Etienne Balsan a cărui protejată devine curând, reuşind astfel să îşi facă intrarea în înalta societate franceză. Nu întâzie să îl întâlnească în casa amantului său pe Boy Capel, un prieten al acestuia, de care se îndrăgosteşte şi care îi încurajează talentul de designer. Totuşi, în timp ce afacerea Gabriellei prosperă, viaţa ei amoroasă se vede devastată de moartea lui Boy într-un accident de maşină.

Little Ashes

Titlul peliculei este inspirat de tabloul „Cenicitas” pictat de Salvador Dali a cărui poveste din tinereţe suntem invitaţi să descoperim. Robert Pattison îl interpretează în film pe celebrul pictor suprarealist în perioada în care acesta a fost îndrăgostit de poetul Federico Garcia Lorca. În 1922 tânărul Dali soseşte la Madrid pentru a intra la Universitate. Visând să devină pictor acesta nu întârzie să atragă atenţia în cercul artiştilor deja formaţi şi pune bazele unei mari prietenii cu poetul Federico Garcia Lorca şi viitorul cineast Luis Bunel. Relaţia se complică însă, atunci când Federico refuză avansurile amoroase ale prietenei sale scriitoarea Magdalena şi începe să se simtă atras de Salvador care la rândul lui se găseşte fascinat de magnetismul lui Lorca.

semnatura1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Filmele lui 2021

Complet necunoscuți Într-o seară, la un pahar de vin, 7 prieteni (soț-soție, iubiți, amici), intră într-un joc periculos: pun telefoanele pe masă și cad de acord să răspundă la[...]

4 Filme de văzut în perioada sărbătorilor de iarnă

The Holiday Calendar (2018) Abby, o fotografă talentată și plafonată la locul de muncă se reîntâlnește după mult timp cu bunul ei prieten fotograf de călătorii care se reîntoarce[...]

3 seriale de văzut pe Netflix în weekend

Sex/Life – Codependență Sex/Life i-a fost recomandat unei prietene de o prietenă și tot așa până mi-a fost recomandat și mie. Pentru unii telenovelist, pentru alții lipsit de[...]