Midnight in Paris – Sărbătoarea continuă
Midnight in Paris este povestea a doi tineri logodnici aflaţi într-o călătorie în fascinantul Paris, chiar în prag de nunta. Ea, fiica răsfăţată şi frivolă a unui cuplu de snobi, iar el, scenaristul de succes şi omul convins că nu s-a născut în epoca potrivită, îndrăgostit iremediabil de vremurile apuse și hotărât să devină scriitor. Pe străzile cu farmec parizian, logodnicul neînțeles ajunge să trăiască o experienţă care îi va schimba viața complet. Filmul lui Woody Allen e absolut memorabil și te poartă pe aripile timpului, din prezent şi până în captivanţii ani ’20, alături de Zelda şi Fitzgerald, de Hemingway, Picasso, Dali, şi o serie de artişti boemi şi excentrici, ca la final să te facă să înţelegi că nimic nu se compară cu aici şi acum, atâta timp cât ţi-ai găsit sufletul pereche.
Deși citisem Sărbătoarea continuă cu mult înainte să vizionez filmul lui Woody Allen, mintea mea a făcut asocierea instant. Au același vibe și îți creează impresia că ești și tu tot de acolo, din anii ’20. Desigur, cartea lui Hemingway este una de memorii, în vreme ce povestea lui Allen este genul de ficțiune în care protagonistului i se oferă oportunitatea să sară la miez de noapte din epocă în epocă printr-o mașină a timpului.
How to Steal a million – Bună seara, Melania
Subiectul sună cam așa: Charles Bonnet, un falsificator de artă, foarte pasionat de meseria lui, dă spre a fi expusă la muzeu o sculptură contrafăcută. În seara petrecerii de inaugurare, fiica lui, Nicole îl surprinde pe Simon Dermott în casa lor, încercând să fure unul din tablourile falsificate, şi îl împuşcă accidental în mână. Când muzeul cere o expertiză a statuetei şi lucrurile se complică, aceeaşi Nicole plănuieşte să o fure pe Venus înainte ca adevărul să iasă la iveală şi apelează la Simon fără să ştie că acesta este de fapt un expert în analiza autenticităţii obiectelor de artă
Ei bine, de fiecare dată când citesc romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu simt atmosfera filmelor Hollywood-ului de odinioară, iar How to Steal a million și Bună seara, Melania au o mulțime de elemente comune – intriga, confuzii, personaje spumoase – și merg în mod clar mână în mână. Desigur, How to Steal a million țese și o poveste de iubire, ceea ce nu se aplică în cazul romanului scris de doamna Brașoveanu, dar furtul n-a fost niciodată mai balamuc ca în poveștile astea două.
The Words – Sotia din Paris
Treaba cu The Words stă în felul următor. Mi-a fost recomandat cât încă era cald de un prieten care aflase că îmi place să scriu. N-am ezitat să îl văd pentru că părea genul meu de poveste – o poveste în poveste, o poveste despre cuvinte, o poveste în care trecutul și prezentul se întrepătrund. Mi-a plăcut mult, dar am uitat complet de el până când, în vacanța de iarnă, am dat peste un articol în care era menționat. L-am revăzut și am avut flash-uri cu romanul Paulei Mclain, un roman despre Hemingway și prima soție, citit în vara lui 2020 – scena în care povestea bătrânului, cândva tânăr, se pierde întocmai cum s-au pierdut caietele lui Hemingway, scena în care, Rory Jansen vizitează împreună cu soția în luna de miere casa lui Hemingway și cumpără o servietă în care mai târziu găsește manuscrisul ce pune toate rotițele filmului în funcțiune.
Pelicula e pentru aceia care știu să se bucure de decoruri, costume – te poartă puțin prin Parisul de după al Doilea Război Mondial – cuvinte, idei, emoții, iar cartea pentru cei care sunt curioși să afle una alta despre Hemingway.
Cracks – Captivul
Plasat în anii ’30 într-o școala cu regim de internat și reguli stricte din Anglia, Cracks spune povestea unui grup de fete care luptă pentru atenția domnișoarei G., enigmatica lor instructoare de înot. Apariția unei noi eleve și faptul că domnișoara G. îi acordă acesteia mai multă atenție stârnește gelozie în rândul fetelor și riscă să le schimbe destinul.
Este genul de film care te fascinează prin peisaje, decoruri, costume, genul de film în care tensiunea se acumulează treptat. Pe mine m-a revoltat și m-a scos rău de tot din zona de confort. Am iubit scena fecioarelor despletite, a fost halucinantă, cum halucinantă a fost și interpretarea Evei Green.
Mi-am amintit de Cracks la începutul iernii când mi-a picat în mână Captivul Dorei Pavel, o carte despre care am spus la momentul respectiv că nu este o carte, ci o incantație. Dacă vă plac poveștile mai întunecate, cu accente de thriller, în care voluptatea și anxietatea se contopesc mișto, e musai să le savurați.
Alphaville – În noapte
Deși Alphaville este o distopie, iar eu urăsc distopiile, filmul mi-a plăcut – desigur nu la fel de mult ca alte filme godardiene – prin subiectele pe care le abordează: problema comunicării, inegalitatea stărilor, sentimentul de alienare, tema transformării și, de ce să nu recunosc, prin apariția Annei Karina.
Când am ajuns, toamna trecută, la a treia întâlnire cu Murakami, cu romanul În noapte, am avut senzația că niciodată nu mi-a plăcut autorul ăsta atât de mult ca la revederea într-un hotel love care, culmea, se numea Alphaville. Dar, dincolo de numele ăsta cu semnificații, Murakami chiar s-a jucat cu povestea lui într-un stil cu adevărat godardian și cred că cei care au citit cartea n-ar face rău dacă ar da o șansă și filmului.
Voi ce recomandări aveți pentru mine?
XOXO
Lasă un răspuns