1.

Nu contează ce le arăți oamenilor, oamenii vor vedea mereu ce pot să vadă, nu ce vor, ci doar ce pot vedea, căci sunt convinsă că nimeni nu vrea să vadă urâtul în semenii lui, nu vrea să vadă răul, doar că nu mai poate să vadă binele, nu mai poate să vadă frumosul, și-a consumat capacitatea asta în goana traiului zilnic. Așadar, ce sens are să trăim în teama de părerea celorlalți? Ce sens are să ne facem griji de ce va zice șeful, vecinul, mătușa sau prietenul prietenului nostru? Ei nu ne pot spune nimic real despre noi, nu știu nimic despre noi, de multe ori noi înșine nu știm nimic despre noi, așa că tot ce ne pot spune despre noi, oamenii ăștia ne spun de fapt și de drept despre ei înșiși, iar asta mi se pare mai mult problema lor decât a noastră.

2.

Nu avem prea multe lipsuri, cum ne imaginăm uneori și cum ni se spune adesea, avem prea multe plinuri. Suntem prea plini de informații venite din toate părțile, prea plini de teama că nu ne putem ridica la nivelul așteptărilor celor din jur, prea plini de complexe, de frustrări, de fobii, prea plini de idealuri imposibil de ajuns, prea plini de amintiri rupte din trecutul frumos sau dureros și prea plini de planuri de viitor. Și cel mai trist e ca printre atâtea sentimente de neîmplinire și printre atâtea nemulțumiri, pierdem esențialul. Nu suntem capabili să vedem că în noi există de asemenea un potențial nelimitat, că în noi exista  toate resursele de care avem nevoie ca să trăim fericirea, că în noi există perfecțiunea, dar e ascunsă, e căzută sub dărâmăturile prejudecăților, sunt dărâmăturile unui ego tiran; ne temem să privim în noi înșine, căutăm cu ochi speriați părerea semenilor noștri, căutăm în afară când de fapt ar trebui să căutăm înăuntru. În noi sunt toate răspunsurile, tot ce trebuie să facem este să punem întrebările corecte, iar ca să punem întrebările corecte trebuie să avem un minim de cunoștințe despre noi înșine, cunoștințe reale, nu informații pe care le primim din exterior, informații alterate de ochiul critic al semenilor noștri ori de puseurile lor de emoții; trebuie să avem cunoștințe serioase, căpătate la o discuție sinceră cu noi înșine, în singurătate, în liniște, timp de câteva minute în fiecare zi. Cu alte cuvinte, hai să coborâm în adâncurile noastre, zi după zi, să ne căutăm și să ne găsim, va fi o călătorie minunată!

3.

Nu înseamnă că suntem egoiști dacă alegem să ne iubim pe noi înșine și căutăm mai înainte de toate fericirea noastră. Prea multă vreme am oferit altora iubirea pe care eram datori să ne-o oferim nouă, prea multă vreme am căutat aprobarea și aprecierea semenilor noștri, prea multă vreme am căutat să ne sustragem de la propriile noastre probleme încercând să le rezolvăm pe ale celorlalți, prea multă vreme am ascultat poveștile și ofurile prietenilor, dar am refuzat să plecăm urechea la propriile noastre tristeți și nemulțumiri, prea multă vreme ne-am propus să-i facem fericiți pe alții și am uitat să ne facem fericiți pe noi înșine, prea multă vreme am fugit de responsabilitățile pe care le avem față de noi înșine, pretextând că oferim timpul nostru altora, spre binele general, spre bucuria din ochii oamenilor cu care venim în contact. Rezultatul? O lume plină de oameni nefericiți. De ce? Pentru că cel care nu se iubește pe el însuși nu știe să ofere iubire adevărată și cel care nu a gustat fericirea nu poate oferi fericire semenilor săi. Așadar să începem cu noi, să începem să ne iubim și să ne bucurăm de toate lucrurile mici din viața noastră, să nu mai așteptăm ca ceilalți să ne ofere iubirea pe care ne-o putem oferi noi înșine, să nu mai așteptăm motive să zâmbim, avem toate motivele să o facem, dar ne întoarcem ochii de la ele în fiecare zi.

4.

Cugetul nu e conștiință, datoria nu înseamnă responsabilitate, egalitatea nu înseamnă similitudine, autoritatea departe de a ne disciplina, ne îndoctrinează, iar obiceiul nu este natură, ci cultivare, îl deprindem imitând. Dacă reușim să înțelegem că în spatele noțiunilor învățate de-a lungul vieții stă mai mult decât o definiție ruptă din dicționar vom scăpa de toate prejudecățile care ne chinuiesc viața. Conceptele ne orbesc, să încercăm să le lăsăm deoparte.

5.

Dacă vrem să fim înțeleși trebuie să ne formulăm mesajele cât se poate de clar, nimeni nu o să ne înțeleagă prin telepatie. Dacă vrem ca oamenii să se deschidă spre noi, e necesar ca noi să ne deschidem spre ei. Conexiunile alea în care două persoane se înțeleg din priviri, se formează numai în timp și prin deschiderea totală a ambelor părți. Așadar, dacă vrei ceva spune, nu aștepta ca celălalt să ghicească ce îți dorești. Sinceritatea e cheia!

PRESS PLAY:

6.

Planurile sunt inutile, vorba aia ”viața e ceea ce se întâmplă când suntem ocupați să facem planuri” Nu zic că nu e bine să fim organizați, dar obsesia planurilor ne duce mai adesea spre haos decât spre relaxare. Planurile sunt inutile și de cele mai multe ori nocive, planurile sunt de foarte puține ori realizabile și aduc cu ele frustrări. Când plănuim fiecare mic detaliu ne pierdem puțin câte puțin bucuria de a trăi. Planurile, scenariile și fanteziile ne răpesc prezentul, ne fac să privim cu suspiciune neprevăzutul și noul, planurile ne împing să despicăm firul în patru, să rumegăm gânduri în loc să ne relaxăm și să trăim fiecare mică surpriză adusă de viață. Decât să urmăm planuri mai bine ne-am asculta din când în când intuiția.

7.

Nu mai aștepta momentul perfect. Momentul perfect nu există, momentul perfect îl facem noi, momentul perfect se întâmplă când deja ne-am pus în mișcare. Dacă ți se pare că nimic bun nu se întâmplă în viața ta, că bați pasul pe loc și ai obosit, dacă ți se pare că te zbați ca un pește pe uscat și ai rămas fără energie, dacă ți se pare că întâlnești în drumul tău numai oameni nepotriviți, dacă ți se pare că ai intrat într-un cerc vicios din care nu mai poți ieși și te-ai hotărât că cea mai bună soluție e să te închizi în tine, dacă ți-e teamă de nou, ți-e teamă să-ți asumi riscuri, atunci începe prin a lua o mică pauză. Inspiră! Expiră! Repetă! Fă o cură de afirmații pozitive și pune-te în mișcare din nou! Dar fă-o cu curaj, fă-o când simți că te-ai curățat de toate emoțiile negative, fă-o fără să încerci să anticipezi momentul perfect și vei vedea cum momentul perfect te va surprinde, va apărea ca de nicăieri, găsindu-te pe drum, va apărea luându-te de mână și purtându-te spre cele mai frumoase destinații. Minunile vin când încetăm să mai strigăm după ele, minunile vin când ne hotărâm să îmbrățișăm pacea și ne simțim recunoscători pentru momentul prezent sau mai bine zis abia atunci reușim să le vedem, căci ele, minunile, sunt mereu în jurul noastru, se întâmplă la tot pasul, doar că nu le putem vedea din pricina mâhnirii, a invidiei și a nemulțumirilor zilnice.

8.

Fericirea intră în viața noastră prin acceptare, nu prin strădanie. Acceptă fiecare situație care se prezintă, acceptă-i pe toți cei din jurul tău, acceptă-te pe tine însuți, acceptă-te așa cum ești! Cunoaște-te înainte să încerci să te schimbi. Cunoaște-te și acceptă-te! Când înveți să accepți toate se rezolvă de la sine pentru că încetezi să mai fii divizat, încetezi să te mai simți nesigur și neliniștit. Stresul, îngrijorările, agitația și teama dispar numai dacă trăiești în acceptare. Acceptă-ți limitările și imperfecțiunile, asta înseamnă să fii om! Nu încerca să schimbi ce te nemulțumește, nu face eforturi ca să te schimbi pe tine însuți, acceptă și detașează-te de tot ce e negativ în viața ta, în felul ăsta te vei elibera de tot ce te chinuiește, în felul ăsta pacea va intra în viața ta și odată cu pacea, schimbarea va veni și ea, va veni de la sine, va veni ca un premiu pentru că te-ai hotărât să trăiești în bucurie și recunoștință.

9.

Nu mai lua totul prea în serios și mai ales nu mai lua totul personal. Trebuie să știi să-ți păstrezi spiritul ludic, să nu îți pierzi capacitatea de a fi uimit, trebuie să comunici zi de zi cu copilul tău interior, să îi dai voie să te antreneze în aventuri și jocuri. Cu cât ești mai deschis cu atât vei vedea lucrurile mai limpede.

10.

Învață să spui Nu! Spune Nu fără teamă, spune Nu fără să te simți vinovat. Nu ești obligat să spui Da, degeaba spui Da dacă îl ajuți pe celălalt bombănind, dacă îl ajuți numai de ochii lumii, numai pentru că nu te simți capabil să îl refuzi. Mai bine spui un Nu cu inimă iubitoare decât un Da mâhnit și sacrificat. Da-ul nu trebuie să fie o prejudecată, trebuie să pornească din inimă. La fel și Nu. Oferă răspunsul pe care simți că trebuie să-l oferi, oferă răspunsul care nu te împovărează! Oferă-l fără teamă pe Nu, dacă nu-l poți oferi pe Da. Oferă-l și pe Da dacă să-l oferi îți aduce bucurie. Suntem datori să dăm celorlalți răspunsuri sincere și clare, suntem datori să dăm cu inima larg deschisă, cu dragoste și franchețe.

 

XOXO