Cititorii înrăiţi ştiu: cărţile nu se citesc oricum, cărţile se citesc cu fantezii, cu capricii, cu tradiţii, cu posturi de yogin experimentat, uneori cu creionul în mână, alteori cu muzici pe fundal. Cărţile nu se citesc oricum, dar se citesc oriunde, se citesc în pat, în tren, în parc, la plajă, în faţa sobei sau când eşti prins în trafic. Cărţile se miros, se îmbrăţişează, pe cărţi te trec fiorii, între paginile cărţilor se ascund zâmbete şi hohote de râs, se ascund păreri de rău, poveşti nemuritoare, cărţile sunt medicamente, dar dacă le iei ca pe medicament – cu număr de pagini pe zi – nu vindecă, nu ştiu să-şi facă efectul. În cărţi te arunci cu totul, fără să mai măsori timpul, în cărţi te arunci până ajungi la destinaţie. Cărţile vin cu ritualuri, cu mici obsesii şi mari bucurii, cu aşteptări şi zbateri de inimă.

Ceva cald de băut:

Eu primesc cărțile la mine cu ceva cald de băut, să stăm ca niște vechi prieteni la o ciocolată neagră sau la un ceai de lavandă. Nu-mi pasă că abia am făcut cunoștință, că încă nu ne știm prea bine, îmi place să le primesc printre perne, să le ajut să se simtă confortabil, să le invit în tihna mea să-şi toarne toate poveştile şi nu le pun niciodată mâna la gură până nu obosesc de la atâta spus.

Nu mă opresc până nu termin capitolul început:

Să las cartea din mână înainte să termin un capitol mi se pare un adevărat sacrilegiu. Poate să cadă acoperișul casei peste mine, să-mi sune telefonul, să-mi dea cafeaua în foc și tot nu mă opresc până nu-mi termin capitolul. Nu pot, mi-ar fi imposibil, și îi compătimesc tare de tot pe cei care mă deranjează în astfel de momente.

Nu îmi programez să citesc un număr de pagini pe zi:

Am trecut deja de perioada în care citeam din obligație, așă că nu-mi impun să citesc nu știu câte pagini pe zi, ba nici să citesc zi de zi nu îmi impun. Citesc din plăcere, din drag de carte, iar lectura trebuie să mă relaxeze nicidecum să mă streseze. Nu cred în provocările de pe goodreads, nici în cele de genul 10 pagini pe zi. Cred că sunt zile în care pot da gata un întreg roman și zile în care probabil că nici nu voi deschide o carte. Nu cred că numărul cărților sau al paginilor mă îmbogățește ca cititor, ci lecțiile și trăirile pe care mi le oferă lecturile mele.

Trişez aruncând o privire spre-nainte:

Recunosc că sunt un copil neastâmpărat și că uneori dau pagina şi trag cu ochiul la aventurile încă nedescoperite ale personajelor. În mod ciudat asta nu-mi ştirbeşte dorinţa de lectură, ci mai degrabă o întreţine, e ca o nuia pe care o arunc în focul aproape stins; curiozitatea mea nu seacă, ci se pune pe croşetat alte scenarii.

Aleg cartea după titlu

Deseori aleg cărțile după titlu și numai foarte rar după copertă. Este un fel de plăcere vinovată și așa se face că mă trezesc cu o mulțime de cărți despre care nu știu mai nimic înainte de achiziționare. Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Michelangelo electric, Morții incomozi, În numele porcului și Accabadora sunt doar câteva titluri care mi-au luat ochii într-o secundă. Nu spun că e o idee bună să faci astfel de alegeri, dar așa cum alți cititori se lasă tentați de o copertă interesantă, așa și eu mă las sedusă numaidecât de un titlu care îmi sună cumva altfel.

Miros cartea:

Mirosul de carte, parfumul ăla de tipar şi promisiuni, e mirosul meu preferat, e mirosul copilăriei, mirosul iubirii, mirosul prieteniei, mirosul trecutului apus, așa că nu rezist niciodată în fața acestui miros și mă arunc cu nasul înainte să respir cartea, înainte să încep s-o citesc.

Cărţi noi vs. Cărţi vechi, Pagini albe vs. Pagini îngălbenite:

Pentru că mie îmi place tot ce e vechi, îmi plac cărţile scrise de mâini nemuritoare, îmi plac cărţile găsite pe rafturile anticariatelor, îmi plac paginile îngălbenite de vreme sau cărţile împrumutate, cărţile care au trecut prin alte paturi şi alte suflete înainte, cărţile în care se simt, pe lângă poveştile ascunse între pagini, poveştile cititorilor de dinaintea mea.

Cititul în tren:

Port cărţile astea, vechi sau noi, cu amprente sau fără, cu mine în geantă, le plimb pe unde mă plimbă paşii, le plimb prin parcuri şi la drum lung şi-mi place să citesc în tren, căci în domnul Ciu-Ciu nu mi se face niciodată rău ca în maşină.

Melodii din filă-n filă:

În căşti sau pe fundal curg de fiecare dată muzici, galopează The Door, bate Dylan în porţi, se destramă Bebe, oftează Alexandrina, înfloreşte Joplin, se târăşte Clapton, se învârte Florence, și tot așa, căci cărţile cer muzică, se hrănesc cu muzică, îşi dansează personajele pe note. Am scris de curând un articol pe subiectul ăsta, un articol despre cărți numai bune de gustat cu muzică pe fundal. Îl găsiți aici de vreți să aruncați un ochi.

Creionul şi citatul:

Şi tot pe muzică sar citate din carte-n caiet, ca emoţiile dintr-un suflet drag în altul, se lipesc cuvintele maeştrilor pe colţuri de foaie şi rămân peste vreme, în cutia cu amintiri de pe raftul cel mai de sus al dulapului cu de toate.

Obsesia ecranizărilor:

Iar una ca mine, care a început să respire cărți când s-a îndrăgostit la prima vedere de-un film născut dintr-un roman cu pălării şi aventură, nu ştie niciodată să-şi refuze o ecranizare la sfârşit de carte cu emoții.

Aşa citesc eu, aşa îmi place, astea mi-s maniile. Voi cum citiţi? Ce ritualuri aveţi? Ce faceţi şi desfaceţi la vreme de lectură?

XOXO