
Orașul meu este genul de oraș în care librăriile mai des se închid decât să se deschidă. Nu este, desigur, un motiv de mândrie, dar așa stau lucrurile la Pitești. Nu o să insist însă pe subiectul ăsta pentru că nu despre asta este articolul de față, ci despre cât de bucuroasă m-am simțit când am aflat că Librăriile Cărturești vin și în orașul meu. Abia așteptam weekend-ul ca să dau o fugă până la ei și cum am prins puțin timp liber, cum le-am trecut pragul.

Cărturești Pitești, librăria cu numărul 35 a lanțului, nu ocupă un spațiu prea mare, dar e plin de culoare și cu atât mai primitor. Bookaholici se pot bucura de cărți ale autorilor străini, cărți de istorie, dezvoltare personală, fantasy, crime și memorii. Există o mulțime de bunătăți și pentru cei mici, iar noutățile nu lipsesc nici ele de pe raft.

A fost o mare bucurie să mă reîntâlnesc cu acele cărți care mi-au făcut serile mai frumoase, dar și cu romanele alea care abia mi-au ajuns în mână și se vor cât mai repede citite – Camera e unul din ele, mai ales după recomandarea Andreei Chiuaru.


Mi-a plăcut totodată spiritul sărbătorilor care se respira în libărie: colinde, o mulțime de articole de sărbătoare și oameni care au venit să caute cadouri sau pur și simplu să răsfoiască romane într-un spațiu cozy, într-o seară friguroasă de sâmbătă.


Am plecat de la Cărturești cu prietenul Murakami și cu Evgheni Vodolazkin, un autor pe care îmi doream de multă vreme să-l citesc și care a fost de acord să ne petrecem împreună Crăciunul. Spre dezamăgirea mea, Rodica Ojog Brașoveanu nu era acasă, dar sper ca data viitoare să reușim un tête-à-tête.
Vă mai spun doar atât, nu uitați să treceți pe la Cărturești Pitești când aveți drum în Vivo Mall. E locul unde găsești cele mai frumoase cadouri pentru sărbătorile de iarnă.
XOXO

Lasă un răspuns